vineri, 10 septembrie 2010

La Balcic

Balcic, Bulgaria. Palatul regal si gradina de cactusi.


La doar 75 de kilometri la sud de Mangalia, si aflat pe lista de obiective romanesti obligatorii de vizitat in Bulgaria, se afla palatul regal de la Balcic, acolo unde regina Maria se simtea linistita si isi primea prietenii artisti pentru saptamani intregi de creatie.










Intregul ansambul are circa 35 de hectare si cuprinde atat resedinta de vara (palatul) cat si multe vile, unde de altfel sunt cazati turisti. Arhitectii palatului construit in 1924-1927 sunt Amerigo si Augustino, insa piesa de rezistenta, gradina, este rodul unui bun prieten al reginei: Jul Jani, un gradinar elvetian.



Balcicul, foarte vizitat de toti turistii romani ai Bulgariei, este din pacate destul de neglijat de gazde. Totusi, vestita gradina botanica cu peste 2000 de specii de plante iti mai poate incanta privirile, iar atmosfera mediteraneana a parcului si vilisoarelor, special gandita de regina, reuseste sa te destinda.









Intrarea pe alei se face pe sub o bolta verde care iti creeaza impresia unei intrari intr-un loc ascuns, izolat de privirile iscoditoare ale multimilor. Un loc de reculegere, de vis si de creatie, care desi a apartinut Romaniei doar doua decenii isi datoreaza existenta in mod exclusiv reginei Maria.



Biletul de intrare costa per total 10 leva/persoana pentru adulti si 5 leva  copii. 


In timpul vizitei palatului regal ai ocazia sa vezi si crama regala, cu vinuri vechi ce pot fi cumparate la pretul de 25-30 leva sticla . Mmm!


    Micuta statiune este foarte accesibila ca preturi, plaja curata si frumos amenajata. Intrarea in apa nu este dintre cele mai confortabile, mai ales pentru cei in varsta sau cu copii, ea facandu-se pe niste trepte special amenajate, insa daca vrei sa mergi acolo principalul tau motiv va fi linistea, nu balaceala.



Gradina de cactusi si ficusi este insa de departe cea mai interesanta, atat prin exotismul ei, cat si datorita modului in care este ingrijita. In special copiii se vor bucura de o ‘calatorie’ printre cactusii imensi, pentru multi dintre ei ramanand de neuitat.











Balcicul a incheiat aventura bulgareasca, o experienta frumoasa si dureroasa totodata care m-a facut sa-mi dau seama ca, in aceasta clasa a codasilor estici, Romania a continuat sa bata pasul pe loc si anul asta.



In schimb, subiectul bancurilor romanesti, Bulgaria, a ajuns sa fie plina de turisti veniti din occident care isi golesc buzunarele in hotelurile ei aruncate contra-cronometru pe litoral si care, incet-incet, ne va depasi si la infrastructura.



Bravo lor, ce sa zic. Merita revenit acolo.